Se pare ca vikingii foloseau lentile confectionate din cuart pentru a mari dimensiunile obiectelor pe care le priveau. Primele referinte despre ochelarii de soare, cu bucati plate de cuart fumuriu, apar in China secolului al XII-lea. Desi nu corecteaza vederea, acestia maresc acuitatea vizuala prin protectia impotriva soarelui si limitarea campului vizual. In mod similar, inuitii foloseau ochelari protectori impotriva zapezii. Termenul “ochelarii de soare” apare insa in secolul XX.

Inventatorii ochelarilor

Exista controverse cu privire la inventatorul ochelarilor. Cu toate acestea, istoricii sunt de acord intr-o privinta: prima pereche de ochelari a aparut in Italia secolului XIII-lea.

Istoricul american Edward Rosen vorbeste in lucrarile sale despre doua persoane care au avut un rol critic in fabricarea primelor perechi de ochelari. Santa Caterina din Pisa, care fac referire la doi calugari: Giordano da Pisa si contemporanul si colegul sau, Allesandro della Spina. Calugarul dominican Giordano da Pisa mentioneaza intr-un discurs public, din 23 februarie 1306, ca arta fabricarii ochelarilor dateaza “de nici douazeci de ani”, totodata afirmand ca il cunoaste personal pe adevaratul inventator al ochelarilor, pe care l-ar fi vazut confectionandu-i. In scurt timp, colegul lui Giordano da Pisa, calugarul Alessandro della Spina, confectiona el insusi ochelari. Se pare ca acesta ar fi invatat chiar de la adevaratul inventator, care insa a refuzat sa isi faca descoperirea publica si accesibila altor oameni.

Alte surse sustin ca inventatorul de drept ar fi Salvino degli Armati din Florenta, in 1284. Fernando Leopolodo del Migliore gaseste in anul 1684, in arhivele manastirii Santa Maria Maggiore din Florenta, un epitaf potrivit caruia: “Aici zace Salvino degli Armati din Florenta, inventatorul ochelarilor”.

Cercetarile au continuat cu privire la validitatea si veridicitatea acestei afirmatii, insa sursa nu pare sa fie de incredere si in general nu este considerata elocventa. Alti istorici considera Venetia ca fiind locul unde au fost inventati ochelarii, ei fiind apoi adusi la Pisa. In anul 1284, apare o lege a breslelor venetiene despre fabricarea si comercializarea ochelarilor, care printre altele interzice folosirea sticlei obisnuite in loc de cristal, pentru a pastra standardele inalte. In aceleasi legi, se face referire la ochelarii “de vedere” si ochelarii “de citit”. Sursele insa nu sunt foarte concludente.

Indiferent de inventatorul lor de drept, este in general acceptat faptul ca primii ochelari dateaza din zona Italiei de azi si din secolul al XVI-lea. Acestia aveau lentile din sticla sau un tip de piatra transparenta asemantoare unui cristal. Lentilele erau prinse si sustinute de un maner de metal folosit pentru a-i tine in dreptul ochilor. Desi nu apar dovezi despre natura lentilelor folosite, ei erau folositi initial pentru a corecta vederea persoanelor in varsta, deci se presupune ca primele lentile folosite erau convexe, pentru corectarea presbitismului. La scurt timp dupa aceasta, lentilele convexe au fost utilizate si pentru corectarea hipermetropiei.

Dupa inventia si punerea lor in folosinta, la inceputul secolului al XIV- lea, arta fabricarii ochelarilor s-a raspandit rapid in Italia, aparand imediat dupa aceasta bresle pentru prelucratori de cristal si fabricanti de lentile la Mecca, in Venetia si Italia. Pana la sfarsitul secolului XIV-lea, ochelarii erau distribuiti in toata Europa.

Catre zilele noastre

Primele tipuri de ochelari au ramas in istorie sub numele de “pince-nez”, intrucat nu aveau rame cu care sa se prinda dupa urechi sau un maner cu care sa poata fi tinuti in dreptul ochilor, ci foloseau doua segmente metalice nituite care erau pozitionate pe nas, confectionate initial din fier si apoi din argint. Acestia erau relativ incomozi, posesorul lor fiind nevoit sa faca miscari putine sau sa ii sustina cu mana. Pana in secolul al XVII-lea, forma lor nu se modifica drastic, insa pince-nez-ul se transforma intr-o rama curbata, care ar fi trebuit sa stea fixa pe nas, in dreptul ochilor. Unele perechi aveau rama flexibila, pentru a putea spori confortul. De obicei aceasta avea doua trepte reglabile, insa au fost descoperiti si ochelari cu patru trepte, acestia necesitand un efort de fabricatie deosebit.

Rame de cea mai buna calitate se gaseau in acea perioada in Germania. Girolamo Savonarola sugereaza atasarea unei funde fixate pe palarie, cu care posesorul sa isi lege ochelarii la cap.

Ochelarii pe care ii stim azi, cu ramele laterale care se ataseaza pe urechi, nu apar decat spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, fiind creati se pare de opticianul britanic Edward Scarlett. Ei se disting prin capatul lateral al ramei, care are o spirala. Acestia nu au succes imediat, fiind preferate alte modele, in special cele cu maner atasat ca monoclurile. In aceasta perioada, ochelarii erau mai mult un accesoriu vestimentar pentru cei cu conditii materiale superioare, fiind confectionati mai degraba pentru aspectul lor fizic decat pentru proprietatea de a corecta vederea.

In ceea ce priveste evolutia lentilelor, pana in secolul XV-lea, in Italia erau fabricate lentile atat convexe, cat si concave, care tratau miopia, hipermetropia si prezbitismul. Undeva intre 1625 si 1631, o delegatie a “cabinetului Ausburg” ii prezinta un cadou regelui Suediei sub forma unor ochelari cu rama de argint si lentile concave, pentru corectarea miopiei.

Benjamin Franklin, care suferea atat de miopie, cat si de prezbitism, este cel care inventeaza ochelarii cu lentile bifocale. In 1752, James Ayschough adauga lentilelor cerneala albastra sau verde pentru a reduce reflexia. Primele lentile folosite pentru a corecta astigmatismul sunt fabricate de astronomul britanic George Airy in 1825.

Catre anii 1900, materialele folosite pentru fabricarea ramelor devin mai usoare si mai durabile (metale usoare si plastic) pentru a spori confortul. Lentilele sunt confectionate astfel incat sa previna reflexia si sa reziste zgarieturilor.